Marius Ciprian Pop este un interpret de muzica populara din Ardeal din judetul Cluj. El s-a nascut la 1 Septembrie 1976 iar viata la dus pe 3 mari carari, a ajuns atat un ofiter in cadrul MAI cat si un slujitor a lui Dumnezeu. Trecand peste aceste aspecte cred ca cel mai mare dar pe care la primit Marius Ciprian Pop de la viata este fetita sa Antonia.
Parintele Marius Ciprian Pop a reusit sa imbine foarte bine cele sfinte cu cele legale dar si cu muzica populara, drept dovada este succesul de care da dovada si zecile de mii de fani pe care-i are si care il sustin neconditionat.
Daca dea lungul anului parintele Marius Ciprian Pop ne incanta cu frumoase sale melodii de muzica populara dar si cu o suita de pricesne si cantece bisericesti atunci cand intram in Postul Craciunului, parintele ne bucura sufletul cu o serie de colinde romanesti. Printre colindele interpretate de Marius Ciprian Pop putem aminti: In cetatea imparateasca, Asta sara-i sara sfanta, De tri luni de cand vinimu, Colinda fetei, Luara-sa , dusara-sa, Colo sus pa dupa luna, Tri pacurarei, Sub dumbrava muntilor, Pom inramurat, Colinda cerbului samd.
Sursa foto: zi-de-zi.ro
dumnezeu sa va binecuvinteze asa cum mi-ati umplut si voi sufletul de bucuri va multumesc ca existati
FOARTE FRUMOS.MULTUMESC PENTRU PUBLICAR ASA NE INDULCITI PUTIN STRAINATATEA
Minunate colindele romanesti si mai ales interpretate cu har…Multumim si sa va dea D/zeu zile senine si sanatate! Sarbatori cu pace si liniste sufleteasca.Ascult colindele noastre ca parca vocea mea nu e mai e cum a fost sa le cant….
Este cel mai cuprinzator text despre Marius Ciprian Pop
– Colinde romanesti . Felicitari!